Cele mai frumoase pârtii din România


Cum am început să practic snowboarding? 


Totul a început în 2016 când mi-am cumpărat placa de snowboard. A fost o idee spontană și un vis îndeplinit din copilărie. De mult mi-am dorit să învăț un sport de iarnă. Când eram mică și mergem cu părinții la săniuș în Poiana Brașov, mi-am zis că atunci când voi fi mare, voi învăța să mă dau cu placa. 

M-am făcut mare :)

M-a atras foarte mult ideea de snowboarding. Urmăream video-uri și citeam articole despre această temă. Recunosc că m-a ambiționat și ideea că trăiesc în zonă de munte și nu știu nici un sport de iarnă. Așa că în toamnă mi-am achiziționat un snowboard. L-am luat de pe Olx pentru a nu fi o investiție prea mare, având în vedere că nu știam dacă mi se potrivește și dacă o să-mi placă acest sport. Accesoriile precum: ochelari, mănuși, polar, căciulă le-am luat din Dechlaton și a rămas să aștept zăpada.

Pârtia Cazacu, Azuga



Am învățat singură citind sfaturi pentru începători de pe diferite site-uri. A fost o nebunie curată când m-am dus pentru prima dată în Azuga și am început să urmăresc oamenii, iar astfel am învățat din ce vedeam la ceilalți de pe pârtie. Nu zic că nu ar fi fost bun un instructor, dar îmi place să fac lucrurile pe cont propriu.

Pârtii de ski:


În Azuga se găsesc 7 pârtii de ski și 7 instalații pe cablu:


1. Pârtia Cazacu Teleski – Lungime 400m (dificultate: medie, diferență de nivel 115m)


2. Pârtia Cazacu – Variantă – Lungime 1920m (dificultate: medie, diferență de nivel 530m)


3. Babyski Cazacu – Lungime 150m (foarte ușoară, pentru cei care învață să schieze)


4. Pârtia Sorica – Lungime 2100m (dificultate: medie, diferență de nivel 561m)


5. Pârtia Sorica Teleski (finalul Pârtiei Sorica) – Lungime 700m (dificultate medie cu instalație nocturnă)


6. Pârtia Sorica Sud – Lungime 770m (dificultate: ușoară, diferență de nivel: 154m)


7. Pârtia Sorica La Stana – Lungime 910m (dificultate: ușoară, diferență de nivel: 154m


Click aici  pentru mai multe detalii 



Harta detaliată a pârtiilor 


Știu că este puțin bizar ca am ales Azuga, având în vedere că Postăvarul este la doi pași. Dar citisem că pârtia Azuga este recomandată începători.


La început mi-a fost frică și tremuram toată. Însă după mai multe căzături, am reușit să-mi mențin echilibrul și să-mi controlez mișcările. M-am familiarizat cu mișcările și mi-a plăcut foarte mult. 

Pârtia Kalinderu, Bușteni 


Așa că săptămâna următoare am mers și în Bușteni, pe pârtia Kalinderu. Aici deja am aprofundat controlul corpului și sincronizarea în mișcări. Este plăcut să simți aerul rece și să te vezi înconjurat de munți. Nimic nu se compară cu senzația zăpezii atunci când o străbați cu viteză și să simți cum adrenalina îți energizează tot corpul. Toată mintea îți este concentrată la prezent, la mișcările pe care le faci și atenția este la nivel înalt.


Cel mai greu a fost prima urcare cu telegondola. De jos totul pare ușor, dar când am văzut ca tot urcăm și când am văzut cu ce viteză se dau oamnenii, a început să-mi fie teamă. Mă gândeam să cobor și să plec acasă. Însă mi-am făcut curaj și am parcurs toată pârtia. Începutul este mai greu, restul vine de la sine. 

Citește și: Cota 2000, Sinaia

Pârtii de ski:

În Bușteni se găsesc 2 pârtii de ski și 2 instalații pe cablu:

1. Pârtia Kalinderu I - Lungime 1390 m (dificultate: medie, diferență de nivel 295 m)

2. Pârtia Kalinderu II : Lungime 1300 m (dificultate: medie, diferență de nivel 295 m) 

Click aici  pentru mai multe detalii 


Harta detaliată a pârtiilor

Hmm, despre căzături nu știu ce să spun. Adică este normal să cazi și bine ar fi să și te ridici. Chiar și profesioniștii cad. Au fost momente când am prins gheață și am luat trânte destul de urâte. M-am ales cu niște vânătăi, dar nu m-a făcut să renunț


Poiana Brașov, Masivul Postăvarul 



Masivul Postăvarul are cea mai lungă pârtie din România, și oferă o varietate de transporturi pe cablu (telegondolă, telecabină, teleschi, telescaun). Noi am ales să mergem cu Telecabina Kanzel care te lasă la altitudinea maximă de 1790 m, Vârful Cristianu Mare.

Pârtii de ski:

În Poiana Brașov sunt 7 pârtii de ski și 10 instalații pe cablu:

1. Pârtia Bradul - Lungime 430 m (dificultate: ușoară, diferența de nivel 71 m)

2. Pârtia Drumul Roşu - Lungime: 4752 m (dificultate: medie-ușoară, diferența de nivel 715 m)

3. Pârtia Stadion - Lungime: 612 m (dificultate: ușoară, diferența de nivel 50 m)

4. Pârtia Sulinar - Lungime: 2820 m (dificultate: medie, diferența de nivel 635 m)

5. Pârtia Subteleferic - Lungime: 2200 m (dificultate: dificilă, diferența de nivel 650 m)

6. Pârtia Lupului - Lungime: 2605 m (dificultate: dificilă, diferența de nivel 728 m)

7. Pârtia Kanzel - Lungime: 297 m (dificultate: dificilă, diferența de nivel 109 m)

Click aici  pentru mai multe detalii

Harta detaliată a pârtiilor

Pârtiile sunt bine amenajate, largi și bine finisate. Există trei tipuri de pârtii: trasee ușoare marcate cu albastru, trasee medii marcate cu roșu, iar cele marcate cu negru sunt trasee dificile.


De-a lungul anilor Poiana Brașov s-a dezvoltat foarte mult și anul 2017 s-a introdus un autobuz nou (numărul 60) care pleacă din Poiana Mică și te lasă la telecabină. Se poate ajunge și cu autobuzul 20 care pleacă din Livada Poștei și te lasă în parcarea de la Alpin, doar că e ceva de mers pe jos până la telecabină. 
Chiar dacă este cea mai bine amenajată pârtie și printre cele mai frumoase, Poiana Brașov rămâne în continuare foarte aglomerată în această perioadă.



Orice vis poate deveni realitate numai să ai curajul să-l îndeplinești!

Brașovul văzut de la Belvedere


Comentarii

  1. Asa este .Orice vis devine realitate . Dar trebuie sa lupti sa ai incredere in tine si multa hambitie . Bravo si felicitari pentru reusita .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Serbia, Kladovo

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov