Postări

Se afișează postări din octombrie, 2017

Locuri de vizitat toamna

Imagine
Îmi place toamna pentru că sunt atâtea culori, iar vremea este numai bună de plimbat. Multă lume asociază toamna cu ploaia și cu venirea iernii, iar astfel uităm să ne bucurăm de covorul multicolor de frunze. Toamna are cele mai blânde ploi. Nu sunt fulgere și tunete care să ne sperie sau grindină care să ne distrugă grădina. Plimbările prin ploaie reduc stresul și gândurile negative. Dacă nu vedem soarele de nori, nu înseamnă că el nu există. Noi controlăm stările noastre, nu vremea. Te poți bucura atât de o vreme însorită, cât și de una ploioasă. Și pentru că a mai rămas un pic din acest minunat anotimp vă propun câteva zone de văzut.
Am să încep cu Lacul Siriu care este la 75 km de Brașov. Aici se află al doilea cel mai mare baraj din România. Barajul Siriu care a fost construit pe vremea comunistă și care a dus la formarea lacului Siriu ce are o suprafață de peste 400 ha. Există un drum forestier care coboară la marginea lacului. Priveliștea este nemaipomenită.


Cu siguranță un paradi…

Ruginești, Vrancea

Imagine
Consider că orice persoană își dorește să aibă un loc retras într-o zonă rurală. Un sat unde tradițiile au rămas vii și unde poți mânca  ca la bunica acasă. Ruginești este satul unde merg cu nerăbdare să-mi îmbrățișez bunicuța care de fiecare dată ne întâmpină cu zâmbetul pe buze. Știu cât de mult se chinuie să ne servească cu cele mai bune preparate, ne știind că mămăliga cu ceapă sau tocănița de cartofi sunt o delicatesă. Mereu ne spune că nu are mâncare ca la oraș, iar noi zâmbim și îi spunem că aici mâncarea e cea mai bună și nu ne-am dori altceva. 

Dacă e sărbătoare mare cum ar fi Crăciunul sau Sfintele Paști, ne pregătește un fel de tort tradițional, numit turte rupte. Este un deliciu. Și nimic nu se compară cu melodiile compuse de ea, pe care le cântă cu atâta voie bună.

Comuna Ruginești se află în apropiere de Adjud, iar aici se găsesc numeroase vii care în fiecare toamnă oferă vinuri de tot soiul. Drumul vinului promovează cu mândrie această zonă.

Am ales să scriu acest articol …