Sinaia


Sinaia este o coroană atât pentru Valea Prahovei, cât și pentru România. Acest oraș a fost declarat reședință regală de către Carol I, care a construit aici Castelul Peleș. Orașul este străbătut de DN1 care leagă Ploieștiul de Brașov.



Cu secole în urmă această zonă era acoperită de păduri netraversate de om și care adăposteau o mănăstire de călugări, Mănăstirea Sinaia. Denumirea acestui lăcaș sfânt provenea de la Muntele Sinai.



Într-o zi de vară din anul 1866, principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia. A  rămas fermecat de aceste meleaguri și se implică în organizarea regiunii. Câțiva ani mai târziu construiește complexul castelului Peleș, care devine reședință de vară pentru familia regală.



La sfârșitul secolului al XIX-lea comuna avea o școală mixtă cu 106 elevi, o gară pe calea ferată Ploiești-Brașov, o fabrică de cherestea, mănăstirea Sinaia și cel mai important avea o clinică de hidroterapie.



Construit între anii 1866-1916, după planul unor arhitecți renumiți, Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul dintre cele mai importante monumente de acest gen din Europa.



Castelul găzduiește Muzeul Național Peleșcare are se mândrește cu numeroase colecții și cu concepții arhitecturale incredibile. Peisajul oferă un cadru magic și rafinat castelului. Piscurile înalte alte Bucegiului privesc cu mândrie asupra acestui loc și brazii se înclină ușor în fața turiștilor ce traversează aleea principală.



Un alt obiectiv important al stațiunii, este Cazinoul Sinaia,care a fost ridicat tot din inițiativa regelui Carol I în zona Parcului "Dimitrie Ghica". Arhitectura este asemănătoare cu arhitectura cazinoului din Monte Carlo. În fața cazinoului este o fântână ce te duce cu gândul la mare prin scoicile migălos sculptate.



Înainte de a intra în Cazino, jucătorii, încrezători că vor strânge sume însemnate, aruncau bănuți de argint în fântână.



Se spune că regele Carol I era nemulțumit și îngrijorat de sumele mari care se jucau.



A fost o vreme când Crucea Roșie a folosit spațiul din cazino pentru îndeplinirea unor scopuri umanitare. 

Cazinoul Sinaia în fiecare an este gazda numeroaselor concerte, conferințe, spectacole, congrese și lansări de carte. De asemenea se mândrește cu istoria multor galerii de artă și fotografie, dar și cu întâlniri naționale cât și internaționale.



Mănăstirea Sinaia este un adevărat muzeu de artă și spiritualitate românească, iar aici se întâlnesc cinci tipuri de cruci: crucea lui Ștefan cel Mare, crucea grecească, crucea latină, crucea slavă și soarele închis într-o cruce latină.

Sinaia este o stațiune bogată arhitectural și înconjurată de un cadru natural de poveste care bucură privirea fiecărui turist. 


Comentarii

  1. Superb si frumos .Avem o tara minunata .Felicitari pentru pozele si cuvintele frumoase .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru aprecieri și chiar avem o țară frumoasă!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Bălțile Cișmașu

Biserica Neagră, Brașov