Masivul Postăvaru, Poiana Brașov


Totul a început în 2016 când mi-am cumpărat placa de snowboard. A fost o idee spontană și un vis îndeplinit din copilărie. De mult mi-am dorit să învăț un sport de iarnă. Când eram mică și mergem cu părinții la săniuș în Poiana Brașov mi-am zis că atunci când voi fi mare, voi învăța să mă dau cu placa. 

M-am făcut mare :)

M-a atras foarte mult ideea de snowboarding. Urmăream video-uri și citeam articole despre această temă. Și mai mult m-a ambiționat ideea că trăiesc în zonă de munte și nu știu nici un sport de iarnă. Așa că în toamnă mi-am achiziționat boots și placă de pe Olx. Mi-am zis că în caz de nu mă atrage să nu cheltuiesc prea mulți bani. Mi-am luat echipamentul necesar din Dechlaton și a rămas să aștept zăpada.


Am învățat singură citind sfaturi pentru începători. A fost o nebunie curată când m-am dus pentru prima dată în Azuga. Sinceră să fiu mai mult am învățat din ce vedeam la ceilalți oameni pe pârtie. Nu zic că nu ar fi fost bun un instructor, dar mi-a plăcut să fac lucrurile pe cont propriu.



E puțin bizar, aveam muntele la doi pași de mine, mă refer la Postăvarul și eu am preferat Azuga. Citisem că este un loc bun pentru începători. Chiar așa a și fost. M-am familiarizat cu mișcările și mi-a plăcut foarte mult. 

Am mers și în Bușteni, pe pârtia Kalinderu. Aici deja am aprofundat în mișcări. E plăcut să simți aerul rece și să te vezi înconjurat de munți. Nimic nu se compară cu senzația zăpezii atunci când o străbați cu viteză. Toată mintea îți e concentrată la prezent, la mișcările pe care le faci și atenția este la nivel înalt.


Cel mai greu a fost prima urcare cu telegondola. De jos totul pare ușor, dar când vezi că urci și când vezi toți acei oameni alunecând cu viteză, parcă ți se taie elanul. Îți vine să cobori pe jos. Însă nu am renunțat. 



La prima lansare pe pârtie trag aer în plămâni, îmi fac curaj și încep să-mi dau drumul. Mereu începutul este greu, după aceea totul devine o plăcere. Ideea e să ai ambiție, curaj și dorință. Cu toate acestea poți muta munții din loc, iar în cazul nostru poți să duci o pârtie la bun sfârșit.


Hmm, despre căzături nu știu ce să spun. Adică e normal să cazi și bine ar fi să și te ridici. Chiar și profesioniștii cad, e ceva normal. Au fost momente când am prins ghiață și am luat trânte destul de urâte. M-am ales cu niște vânătăi, dar nu m-a făcut să renunț.


Masivul Postăvarul are cea mai lungă pârtie din România, și oferă o varietate de transporturi pe cablu (telegondolă, telecabină, teleschi, telescaun). Când am fost am ales să merg cu Telecabina Kanzel care te lasă la altitudinea maximă de 1790 m, Vârful Cristianu Mare.


Pârtiile sunt bine amenajate, largi și bine finisate. Există trei tipuri de pârtii: trasee ușoare marcate cu albastru, trasee medii marcate cu roșu, iar cele marcate cu negru sunt trasee dificile.


De-a lungul anilor Poiana Brașov s-a dezvoltat foarte mult și anul 2017 s-a introdus un autobuz nou (numărul 60) care pleacă din Poiana Mică și te lasă la telecabină. Se poate ajunge și cu 20-ul care pleacă din Livada Poștei și te lasă în parcarea de la Alpin, doar că e ceva de mers până la telecabină.


Orice vis poate deveni realitate numai să ai curajul să-l îndeplinești!

Brașovul văzut de la Belvedere


Comentarii

  1. Asa este .Orice vis devine realitate . Dar trebuie sa lupti sa ai incredere in tine si multa hambitie . Bravo si felicitari pentru reusita .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Castelul Bethlen, Criș

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Paștele și tradițiile acestuia

Trei Brazi, Brașov

Biserica Neagră, Brașov

Bălțile Cișmașu

Cheile Grădiștei, o oază de liniște