Cota 2000, Sinaia



Sinaia cuprinde numeroase puncte turistice, printre care și Cota 2000. Chiar dacă este cunoscută mai mult ca pârtie de ski, fiindcă zăpada se topise în mare parte, noi am ales să mergem pe jos până acolo.

Ne-am trezit dis de dimineață fiindcă cazarea era destul de departe de punctul de începere al traseului. Vremea a ținut cu noi fiind o zi însorită.


Am ajuns până la Cota 1000 urmând drumul de mașină fiindcă un alt traseu nu exista, iar cum ajungi la finalul drumui de mașină traseul continuă prin pădure. La începutul rutei prin pădure erau multe semne și avertismente cu zonă frecventată de urși. Nu ar fi asta o problemă, dar după 10 minute de mers prin pădure la un moment dat nu mai existau marcaje (banda roșie) și nu mai erau alți oameni care urcau. Am dat peste niște muncitori care ne-au spus că nu știu drumul și nu au mai văzut oameni care să urce pe aici. 


Majoritate turiștilor preferă telegondola și din acest motiv nu s-a mai frecventat acest traseu. Astfel se explică și lipsa marcajelor. Deși am fost puțin dezamăgiți ne-am hotărât să ne întoarcem și să luăm telegondola.


Pe platou bătea vântul astfel că telegondola mergea numai până la Cota 1400. Așa că am urcat pe jos până la 2000. A fost un drum destul de anevoios deoarece a trebuit să mergem pe pârtie. Asta înseamnă un drum mult mai lung decât un traseu montan obișnuit. Iar pe lângă asta erau porțiuni unde curgeau numai firișoare de apă. Datorită zăpezii topite era și mult noroi. Era zăpadă topită și când pășeai piciorul îți ajungea în apă până la gleznă.


Chiar dacă a fost un traseu plin de peripeții, nimic nu s-a comparat cu bucuria de a ajunge la obiectivul propus. Am admirat peisajul și ne-am grăbit să coborâm fiindcă ne-a luat destul de mult să urcăm și ne era teamă că nu mai prindem telegondola de coborâre (ultima fiind la 17:30). 


Fix când am ajuns oamenii se pregăteau să închidă telegondola. Ne-au întrebat dacă avem bilete și ne-au lăsat să urcăm. Am fost inspirați să luam urcare și coborâre.


A fost o zi plină de peripeții și adrenalină, iar a doua zi chiar dacă aveam febră musculară și bocancii plini de noroi, a meritat fiecare secundă. A doua zi am petrecut-o lenevind și relaxându-ne pe balconul camerei.


Poți citi și următoarele articole:






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Castelul Bethlen, Criș

Biserica Neagră, Brașov

Trei Brazi, Brașov

Paștele și tradițiile acestuia

Cheile Grădiștei, o oază de liniște

Despre mine

Muzee Brașov