City Break: 3 zile în Sighișoara

Sighișoara este un municipiu din județul Mureș și este renumit datorită centrului istoric ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Centrul istoric cuprinde o așezare fortificată ce datează încă din epoca bronzului, iar farmecul este datorat faptului că așa zisa cetate, cu toate zidurile sale și cu toate casele multicolore, sunt așezate pe vârf de deal.


Citește și: Ce poți vizita în Târgu Mureș?


Ca să cucerești zidurile cetății trebuie să urci câteva scări, care îți vor pune rezistența la încercare. Îți garantez că tot acest efort va merita și că vei fi surprins de centrul medieval al Sighișoarei. Imediat ce vei trece de zidurile fortificate, vei avea senzația că ai ajuns în altă eră, că ai ajuns în trecut. Poți să te lași îndrumat de străduțele înguste, pavate cu piatră cubică, care te vor ghida printre căsuțele multicolore bine conservate și care îți vor arăta calea spre principalele obiective turistice.



Scurtă istorie:


Sighișoara a fost întemeiată de către coloniști germani, care au fost invitați de regele Ungariei Géza al II-lea, să se așeze în Transilvania pentru a apăra granițele de est. În anul 1191 se menționează în cronici că această regiune era locuită, însă prima atestare documentară a așezării este cu aproape 100 de ani mai târziu, respectiv în anul 1280. De-a lungul timpului, Sighișoara a purtat mai multe denumiri atât germane, cât și maghiare. Însă numele orașului ce este cunoscut și astăzi, a fost atestat din anul 1435.

Bineînțeles că cetatea a fost martoră și victimă a multor atacuri. Primul atac a fost cauzat de marea năvălire tătară, pe când cetatea încă nu era fortificată. Ulterior cetatea a înfruntat atacurile trupelor conduse de Mihai Viteazu, atacuri conduse de generalul Basta, cât și numeroase atacuri turcești. Cetatea și-a menținut poziția din această cauză cu greu a fost cucerită.

Iar pentru că toate aceste înfruntări nu au fost suficiente, în anul 1646, 2000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar în anul 1676 orașul este aproape distrus de un incendiu puternic ce a distrus peste 600 de case, 7 turnuri de apărare și Biserica Mănăstirii. 

Cu toate acestea Sighișoara și-a păstrat farmecul și de-a lungul anilor s-au implementat proiecte care au ajutat la reabilitarea acestui sit medieval. 


Citește și: 10 locuri de vizitat în România



Ce poți vizita în Sighișoara?


  1. Turnurile Sighișoarei


Cetatea Sighișoara era protejată de 14 turnuri, denumite după breslele care le-au ridicat. Astăzi mai sunt doar 9 turnuri care au rămas în picioare și care poartă cu mândrie istoria locului. Acestea sunt Turnul cu Ceas, Turnul Tăbăcarilor, Turnul  Croitorilor, Turnul  Fierarilor, Turnul  Cojocarilor, Turnul  Cizmarilor, Turnul Măcelarilor, Turnul  Frânghierilor şi Turnul  Cositorarilor



Turnul cu Ceas, probabil cel mai cunoscut obiectiv turistic și singurul care poate fi vizitat în interior. Are o înălțime de 64 m, prezintă 5 nivele, iar la ultimul etaj este un balcon ce împrejmuiește turnul. Monumentul se remarcă prin orologiul ce datează din anul 1648 și datorită faptului că acesta este prevăzut cu 7 statui din lemn, reprezentând zilele săptămânii. Turnul cu Ceas găzduiește Muzeul de Istorie unde poți vedea colecții tematice de la etnografie până la instrumentar medical.



Turnul Cizmarilor se află în partea nordică a Sighișoarei și se remarcă prin faptul că este scund, față de celelalte turnuri de apărare. Ca și construcție prezintă o prismă hexagonală, cu laturi inegale, încununat cu un coif prelung din țiglă din care se desprinde un mic turn de observare. Această arhitectură creează o imagine pitorească turnului. 



Turnul Frânghierilor este unul din puținele turnuri neatinse de incendiul din 1676 și se poate spune că este contemporan cu primele ziduri ale Cetăţii. Astăzi servește drept locuință pentru paznicului cimitirului.



Turnul Cositorarilor este una dintre cele mai ciudate construcţii, datorită înfăţişării și are o poziție excepțională, cu o vedere deschisă asupra împrejurimilor. Turnul se află într-o continuă refacere, datorită incendiilor şi cutremurelor prin care a trecut. 

 

Turnul Fierarilor, a fost ridicat în 1631 și este decorat cu mici ferestre cu scopul de apărare, fiind cunoscute ca și guri de tragere. În trecut, ultimul etaj al turnului, a găzduit remiza de pompieri.

 

Turnul Cojocarilor este poziționat pe partea vestică a zidului înconjurător și este unul dintre cele două turnuri de apărare a porţii Törle. Aici în fiecare seară se făcea împărţirea turmelor. Se spune că incendiul devastator din 1676 a distrus turnul, dar ulterior a fost restaurat la forma pe care o vedem astăzi.

  1. Școala din deal


Școala din deal este considerată o mândrie pentru locuitori deoarece clasele au fost organizate după modelul celor mai importante trei școli din Transilvania la ora aceea. Absolvenții având dreptul de a se prezenta la orice universitate și existau grupe de poetică. Ulterior limba de predare devine germana și se introduc cursuri de filosofie. Astfel începe predarea materiilor reale. Spre exemplu în anul 1686 erau înscriși la școală 200 de elevi în ciclul inferior și 19 tineri în clasele superioare.


  1. Scara acoperită - 175 trepte


Scara acoperită a fost construită în anul 1642, prin iniţiativa primarului Johann Both, pentru a uşura accesul elevilor, în timpul iernilor grele sau a ploilor. Este unul dintre obiectivele mele preferate, deoarece are o alură unică și misterioasă. Inițial scara avea 300 de trepte, dar după o modificare în anul 1849, a mai păstrat doar 175 de trepte. Scara se aseamănă unui tunel prin care pătrund stinghere razele de soare. La capătul “tunelului” se află Școala din deal și Biserica din deal.

Una dintre  legendele scării spune ca un băiat trebuie să sărute fata pe care o iubea pe fiecare treaptă a scării şi să-i rostească numele fără să greşească. Dacă reuşește înseamnă că băiatul este potrivit pentru fată. Așa că dacă mergeți în doi, trebuie să puneți în practică această legendă.


  1. Biserica din deal


        Biserica din deal este o biserică evanghelică, care a fost construită în mai multe etape între anii 1345-1525. Aceasta este închinată Sfântului Nicola și se află în vârful așa-numitului „Deal al Școlii”. Este considerată cel mai valoros monument arhitectonic din oraș și este a patra biserică gotică ca mărime din Transilvania. 

Biserica are un turn-clopotniță de 42 m înălțime care face corp străin cu restul clădirii și are singura criptă cunoscută în Transilvania aflată dedesubtul corului ce conține morminte din secolele al XVI-XVIII.


  1. Biserica Mănăstirii


        Biserica Mănăstirii se află fix lângă Turnul cu Ceas și este clasificată ca  monument istoric și de arhitectură. Edificiul, care a servit drept biserică a mănăstirii călugărilor dominicani, a fost construită în stil gotic între anii 1492-1515 pe locul unei vechii biserici. În prezent biserica servește drept biserică parohială luterană.


  1. Străzile din Sighișoara


Lasă-te purtat de străduțele înguste ce străbat în lung și-n lat cetatea Sighișoara. Admiră clădirile viu colorate ce oferă locului un farmec aparte și lasă-te îndrumat de fiecare piatră ce pavează străduțele. Vei fi surprins de câtă frumusețe poate împrejmui zidurile unei cetăți.


Citește și: 8 lucruri grozave de făcut în Cluj


Lucruri inedite despre Sighișoara:


Știai că…

  • Vlad Țepeș s-a născut la Sighișoara în anul 1431, casa unde a copilărit fiind astăzi transformată într-un restaurant,

  • Turnul cu Ceas a fost gravat anul 2008 pe prototipul monedei euro românești de 2 euro, fără putere de circulație,

  • Școala din deal deține un ierbar cu peste 1000 de specimene, care include specimene primite de la botaniști cunoscuți ai vremii,

  • Sighișoara este unică cetate medievală din Europa care este locuită.


Ce poți vizita în împrejurimi:

        Dacă tot ai ajuns până în Sighișoara îți recomand să dai o fugă în satul Criș, care se află la doar 20 de minute de mers cu mașina. Criș este un sătuc departe de civilizație unde domnește un castel unic și splendid, care a rezistat peste 700 de ani. Citește articolul Castelul Bethlen din Criș pentru a afla povestea acestui loc mai puțin cunoscut.

        De asemenea neapărat trebuie să faci un tur al cetăților din zonă. Din punctul meu de vedere Cetatea Saschiz și Cetatea Rupea sunt printre cele mai frumoase cetăți din România. Datorită încărcăturii istorice și legendelor pe care le poartă, precum și a priveliștilor oferite asupra satelor.

        Sighișoara are avantajul să fie atât de aproape de cel mai popular sat din România. Viscri este renumit pentru autenticitatea sa și pentru peisajele pitorești. Satul este înconjurat de dealuri înverzite și liniștea învăluie toată ulița. De cum pășești în sat, privirea îți este încântată de case tradiționale, cu porți înalte și viu colorate.

        Iar dacă vrei să petreci câteva momente în natură, îți recomand să vizitezi rezervația de stejari seculari de pe platoul Breite. Această zonă este o arie protejată și cuprinde stejari cu o vârstă de peste 700 de ani. Poți contempla natura și în același timp pășești într-un loc sacru, plin de istorie. Este greu de explicat în cuvinte emoția pe care o trăiești atunci când te afli în fața bătrânului stejar. Această emoție am trăit-o și eu când am vizitat Gorunul de 900 de ani, care este cel mai bătrân copac din România.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Serbia, Kladovo

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov