La marginea satului Mercheașa din județul Brașov,
într-o oază de liniște și cu un peisaj ce îți fură privirea, se află cel mai
vârstnic copac din România. Stejarul
secular de la Marcheașa numit și “Bătrânul Carpaților” sau “Gorunul
de 900 de ani”, reprezintă o arie protejată de importanță județeană și a
fost declarat monument al naturii în anul 2011 în urma cercetărilor Asociației
Carpaterra și a Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice din Brașov. Bătrânul Carpaților reprezintă prin
caracterisiticile sale un exemplar unic și o mândrie pentru localnici, cât și
pentru toată România.
Din
depărtare se poate zări falnicul stejar cum își păstrează postura mândră și dreaptă,
cucerindu-te de la prima privire. Când am ajuns în dreptul stejarului am rămas
profund impresionată de trunchiul gros brăzdat de ridurile vârstei și de
crengile înalte care păreau că ating cerul. Bătrânul Carpaților nu este doar un copac, este un monument național,
un monument care aparține naturii și care prin măiestria sa, ne demonstrează
cât de mici suntem noi, oamenii. Câte frumuseți poate ascunde natura încât
acest stejar trăiește de peste 900 de
ani.
Uitându-mă
la el, mă întrebam câte a văzut la viața sa, câte povești și câte legende a
auzit de la toți oamenii care poposesc la umbra sa. Pur și simplu a fost martor
la dezvoltarea și întemeierea Țării Bârsei și nu numai. Acest stejar a fost
martor la invazia tătarilor și a luptelor ce s-au dus pe teritoriul țării. Stăteam
și mă gândeam câte cupluri s-au sărutat ascunși după trunchiul său
împărțindu-și dragostea cu el. Un copac desprins din cărțile cu povești în care
toate tainele și comorile sunt ascunse.
Peisajul
aproape la fel de cuceritor ca și stejarul. Unde privești cu ochii, zărești
doar dealuri înconjurate de păduri. Noi am fost toamna și totul era pictat în
culori tomnatice, iar potecile erau acoperite de mii de frunze multicolore. Iubesc
acest anotimp care este bogat în culori pastelate. Recunosc că mi-a plăcut atât
de mult, încât îmi doresc să revin și la vară pentru a vedea peisajul îmbrăcat și
în haine verzi. Ceva mă face să cred că această zonă este frumosă indiferent de
anotimp.
Caracteristicile Stejarului
Secular:
·
Vârsta:
aproximativ 900 de ani
·
Înălțimea:
21,3 m
·
Circumferința
trunchiului: 9,3 m. A fost nevoie de
șapte adulți pentru ai putea înconjura tot trunchiul.
·
Nu
prezintă urme ale existenței insectelor dăunătoare
·
În
partea de jos prezintă 4 zone cu scoarța arsă superficial, probabil urme ale
focurilor făcute de ciobani
·
Până
la înălțimea de 3 m de la pământ prezintă 5 cioturi urme ale unor ramuri rupte
în decursul existenței lui.
Informații utile:
Satul
Mercheașa se află la 69 de kilometri de Brașov (o ora de mers cu mașina). Când
treceți prin sat fiți atenți la indicatoare. Sunt puține indicatoare care să vă
arate direcția spre Stejarul Secular, de aceea vă recomand să folosiți un GPS
și ca destinație să cautați “Gorunul de
900 de ani”. GPS-ul o să vă ducă direct la destinație. De
asemenea să aveți grijă la drum deoarece se fac lucrări și drumul până la
ieșirea din satul Mercheașa este presărat de gropițe (în unele cazuri sunt
chiar cratere). Sper să le repare cât mai curând. La un moment dat se face dreapta pe un drum
neasfaltat, dar bun, mult mai bun ca drumul din sat :)). O să treceți pe lângă
o stână și de acolo continuați drumul până la o parcare. De la parcare până la
stejar mai sunt 5 minute de mers pe jos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu