8 lucruri grozave de făcut în Cluj
Panoramă de pe Dealul Cetățuia: Photo by Lorena Tintea on Unsplash |
Numit
capitanala tineretului din România, Cluj
Napoca surpinde prin atmosfera animată și vibrantă cu care te încântă acest
oraș. Aici toată lumea zâmbește și localnicii te întâmpină cu brațele deschise
de parcă ai fi un vechi prieten cu care nu s-a mai văzut de mult. Centrul
orașului pe timpul zilei este liniștit și deloc aglomerat, însă odată ce apune
soarele orașul se transformă cu totul. Terasele, cefenelele, parcurile și
centrul istoric se umplu dintr-o dată de oameni. Seara orașul devine vibrant de
viață și de veselie. Nu este ceva deranjant, este chiar plăcut să întâlnești
atâta bucurie și entuziasm în privirea trecătorilor.
Lucruri de făcut în Cluj
O dată ce ai ajuns aici, orașul te va cuceri
și sigur pe buze ți se va citi exprezia: „No,
tare fain îi la Cluj Napoca!”. Sunt atâtea locuri grozave de vizitat și
atâtea de făcut, încât eu am ales câteva pentru ați face o idee că neapărat
trebuie să vizitezi Clujul cel puțin pentru câteva zile.
Admiră orașul de pe Dealul Cetățuia
Dealul
Cetățuia, unul din locurile emblematice ale Clujului se află pe un deal la
405 metri. Numele locației provine de la o fortificație austriacă din secolul
al XVII-lea, fiind considerată una dintre cele mai vechi ruine ale arhitecturii
baroce din Transilvania. Zidurile aveau formă de stea și scopul fortificației
era de a asigura control asupra orașului, dar a fost folosită și ca închisoare.
Dealul Cetățuia este foarte cunoscut pentru panorama superbă asupra orașului,
fiind unul dintre cele mai populare locuri, atât pentru turiști, cât și pentru
cuplurile care caută un loc romantic. Dacă ești o persoană matinală, aici poți
admira răsăritul care ușor, ușor trezește orașul din somn.
Explorează centru orașului
Cele mai importante obiective turistice le vei găsi în centru orașului și te vei lăsa ghidat de micile străduțe pavate cu piatră cubică. Inima orașui este Piața Unirii unde tronează grandioasa Catedrală Romano-Catolică Sfântul Mihail, fiind una dintre cele mai inpunătoare biserici gotice din Transilvania. Vizavi se află Monumentul Matei Corvin, iar la pol opus se află Monumentul Áron Márton. Tot din categoria biserici, poți fizita Catedrala Mitropolitană Adormirea Maicii Domnului din Piața Avram Iancu. Seara îți recomand să vizitezi Piața Muzeului pentru a te bucura de bolta de lumini care împânzește zona.
Descoperă arhitectura orașului
Toată lumea știe că Transilvania se bucură de clădiri cu o arhitectură deosebită și bineînțeles că și Clujul face parte din această listă. Recunosc că am o slăbiciune pentru clădirile vechi și pentru detaliile arhitecturale, fapt pentru care Clujul chiar m-a surpins la acest capitol. Plimbându-te prin centru o să găsește diferite stiluri arhitecturale: baroc, romatic, clasic și neoclasicist. Impresionantul Palat Baffy care găzduiește Muzeul de Artă este unul dintre preferatele mele, iar lista continuă cu Palatul Reduta, Palatul Primăriei și Palatul Prefecturii, clădirile ce îmbină perfect elementele baroce cu cele clasice.
Plimbă-te prin parcuri
Clujul este norocos să dețină atâtea parcuri în care te poți plimba fără să te plictisești. Cel mai cunoscut este Parcul Central de la marginea Râului Șomeșul Mic. În mijlocul parcului se află Lacul Chios și poți să închiriezi bărci cu vâsle sau hidrobliciclete. Tot aici se află superbul Cazinou construit la finalul secolului al XIX-lea inspirat din arhitectura vieneză. În zilele caniculate te poți ascunde la umbra copacilor din Parcul Iuliu Prodan, fie că alegi să te așezi pe o bancă, fie că îți montezi un hamac, parcul te va adăposti de razele arzătoare ale soarelui. Dacă ești pasionat de plimbările cu bicicleta poți să te plimbi pe malul Someșului până la Parcul Rozelor.
Vizitează Grădina Botanică
Grădina Botanică a fost fondată în anul 1920 de către profesorul Alexandru Borza, de aceea îi și poartă numele. Întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare grădina găzduiește peste 10 000 de specii de plante din toate colțurile lumii. Printre principalele atracții se numără Grădina japoneză, o grădină în stil japonez cu o căsuță lângă un pârău, care te duce cu gândul la filmele cu gheișe. O altă atracție este Grădina romană cu vestigii arheologice precum statuia lui Ceres, zeița recoltei și a grâului. Vechiul Turn de apă care în trecut era un rezervorul de apă necesar irigarii grădinii botanice, acum este un important punct de observație pentru vizitatorii care doresc să admire speciile de armori mai în amănunt.
Gustă bucate tradiționale
Primul fel de mâncare pe care trebuie să-l încerci
este varza a la Cluj. Toți
localnicii îți vor recomanda această mâncare tradițională pe care o poți
încerca la restaurantul Vărzărie Eroilor Cluj. Crede-mă că nu vei găsi nicăieri
varză mai bună ca aici. Datorită faptului că Clujul reprezintă o bucătărie
multiculturală nu poate să lipsească din recomandări Gulașul, un fel de mâncare unguresc și bineînteles nelipsita ciorbă de fasole cu ciolan servită în
pâine. Da, ai auzit bine, ciorba vine direct în pâine. Pâinea este folosită în
locul castronului și este un adevărat deliciu să rupi coaja rumenită și să o
înmoi în ciorbă.
Sursă foto: Vărzărie Eroilor Cluj |
Sursa foto: Casa Dacilor Cluj |
Vizitează împrejurimile
La doar 35 km de Cluj se află Turda care găzduiește cea mai impresionantă salină din România, iar
dacă tot ești în zonă, vizitează și Cheile
Turzii, o să rămâi surprins de acest cadru natural. Cu siguranță ai auzit
povești stranii despre Pădurea
Hoia-Baciu, dar o scurtă plimbare nu strică nimănui, nu? Mai ales că e atât
de aproape de Cluj, la doar 10 km. Puțin mai departe, la 39 km, se află Laguna Albastră din Aghireșu un loc mai
puțin cunoscut de turiști. Lacul s-a format pe locul unei foste mine și zona a
fost inundată de izvoarele subterane, astfel a apărut acest loc împânzit de o
vegetație luxuriană și de multă liniște.
Cheile Turzii: Photo by Bogdan Farca on Unsplash |
Festivaluri și concerte
Cum poate fi numitun oraș capitala tineretului, fără
puțină distracție și muzică? Cu siguranță ai auzit de Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume
unde toată lumea dansează într-un cadru magic timp de 4 nopți. Renumitul Electric Castel, care se desfășoară an
de an la Castelul Banffy din comuna Bonțida. Festivalul îmbină mai multe genuri
de muzică precum: rock, hip-hop, muzică electronică și indie cu tehnologia și
arta stradală. Festivalul Internațional de Film Transilvania sau pe scurt TIFF este primul și cel mai mare
festival dedicat filmurilor de lungmetraj din România. Acestea sunt doar câteva
dintre idei de distracție când vine vorba de Cluj-Napoca.
Untold: Photo by BRADLEY on Unsplash |
Așa că după ce vizitezi Clujul să
nu-ți fie cu mirare dacă vei avea senzația că auzi vorba: „Mai haidaț’ pâ la noi!”. Clujul te va
cuceri și îți va rămâne în suflet vibrația tinereții care se resimte încă de
cum intri în oraș. Așa că nu îți lua la revedere și spune: „Ne revedem curând”,
pentru că îți vei dori să revizitezi acest oraș de fiecare data când vei avea
ocazia.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere