Oradea, o idee grozavă pentru city break
Piața Unirii văzută din Turnul Primăriei |
Oradea ne
dovedește că se poate și în România. Orașul în ultimii ani s-a transformat
dintr-un oraș gri, într-un loc interesant plin de culoare și anual este vizitat
de sute de mii de turiști. Asta datorită autorităților care au făcut din Oradea un adevărat oraș european și
a devenit Capitala Art-Nouveau a
României. Art-Nouveau (din franceză Arta Nouă) este un stil de artă care se
aplică arhitecturii și în special elementelor decorative. Acest stil se
caracterizează prin forme inspirate din natură, precum curbele fine ale
florilor sau a frunzelor. De asemena în arhitectura clădirilor apar materiale
moderne precum: fier, sticlă, ceramică și beton pentru crearea unor forme
deosebite. La fiecare pas făcut pe străduțele din Oradea vei întâlni acest stil
de artă și sigur vei rămâne surprins de clădirile orașului.
De mult mi-am dorit să vizitez Oradea mai ales că toată
lumea laudă acest oraș. Așa că am decis să profităm de zilele libere de 1 decembrie și să organizăm un city break. Noi am mers cu mașina pentru că am
dorit să ne oprim și la Castelul Corvinilor, dar poți ajunge și cu avionul
deoarece Tarom și Blue Air au linii directe spre aeroportul Oradea.
Ce poți vizita în Oradea?
1. Piața Unirii
Piața Unirii |
Piața Unirii
este inima orașului și este locul de unde poți să începi turul orașului. Aici
vei regăsi unele dintre cele mai frumoase clădiri ale Oradiei, precum Palatul
Vulturului Negru sau Clădirea Primăriei. În mijlocul pieței tronează Statuia
Regelui Ferdinand înconjurată de 6 coloane frumos ornamentate cu detalii în relief. Cu o
deschidere largă, piața este animată de turiști și localnici ce se plimbă agale
sau care savurează o cafea la câte o terasă.
În Piața Unirii vei putea descoperi una lângă alta 3 biserici diferite: Catedrala Adormirea Maicii Domnului (Ortodoxă), Biserica Sfântu Ladislau (Romano-Catolică) și Catedrala Sfântul Nicolae (Greco-Catolică). Astfel vei putea înțelege de ce Oradea este cunoscut ca oraș multicultural și multietnic.
Statuia Regelui Ferdinand |
Catedrala Sântului Nicolae |
Biserica Sfântul Ladislau |
2. Palatul
Vulturul Negru
Palatul Vulturul Negru |
Palatul Vulturul Negru este
cea mai impresionantă clădire cu o istorie vastă fiind cunoscută ca și perla
orașului. Palatul se remarcă prin arhitectura deosebită și prin pasajul interior
aflat sub un acoperiș de sticlă, plus arcada cu vitraliul înspre Piața Unirii reprezetând
un vultur negru. La începutul secolului al XX-lea, Palatul Vulturului Negru a
reprezentând pentru Oradea un complex
multifuncțional, clădirea cea mai
modernă și cea mai mare de acest
gen din oraș. Clădirea grupa un hotel,
la parter existau cafenele, restaurante, spații comerciale, la subsol existau berării și la etaj erau sălile
de spectacol.
Astăzi reprezintă un important obiectiv turistic de văzut
în momentul în care ajungi în Oradea. Încă te poți caza în hotelul ce activează
în această superbă clădire sau poți alege să iei cina la restaurantul din
interiorul palatului.
Art Nouveau - Palatul Vulturului Negru |
Ascoperiș din Sticlă - Palatul Vulturul Negru |
Vitraliul de la intrarea în palat |
3. Turnul
Primăriei
Turnul Primăriei este
locul din care poți vedea o superbă panoramă asupra orașului. Chiar dacă sunt
de urcat 250 de trepte,
priveliștea și senzația de a fi deasupra orașului nu poate fi descrisă în
cuvinte. Turnul are 4 nivele și o înălțime de 50 m. La ultimul nivel poți
observa în detaliu clădirile cu ajutorul unui telescop.
Pentru adulți
prețul unui bilet este de 10 lei,
iar pentru elevi, studenți, pensionari
este 5 lei. Programul de vizitare
este de marți până duminică de la 10:00 la 18:00.
Priveliște asupra orașului |
Centrul orașului văzut din turn |
4. Casa Darvas-La Roche

Casa Darvas-La Roche
Casa Darvas-La Roche |
Casa Darvas-La Roche a
fost construită între anii 1909 și 1912 de către doi frați, astăzi fiind un
impresionat muzeu dedicat stilului Art
Nouveau. Cel mai mult m-au impresionat vitraliile
ce decorează atât fațadele, cât și încăperile principale. Interiorul a fost
atent amenajat cu mobilier vintage
și cu elemente decorative specifice perioadei. De cum am pășit în muzeu, am
simțit că am traversat un portal către trecut. Etajul cuprinde sufrageria,
salonul doamnei, salonul domnului, dormitorul, baia și bucătăria. Toate
încăperile fiind mobilate în așa fel încât să îți inducă ideea și scopul
camerei.
Tot la etaj este Camera
Copilului care de fapt este un video mapping de 270 de grade care te
trimite în lumea imaginară a visului.
Acest tip de atracție nu se regăsește în nici un alt muzeu de pe teritoriul
țării. Recunosc că acest video a sădit și a răscolit niște emoții în sufletul
meu. Recomand să vizitați muzeul și să vizionați acest video.
Programul de vizitare este de marți până duminică de
la 10:00
la 17:00. Pentru adulți prețul unui bilet este de 10 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari este 5 lei.
Pentru a vedea superba casă vizualizează video-ul acesta:
5. Palatul Moskovits-Miksa
Palatul Moskovits-Miksa |
Palatul Moskovits-Miksa sau
cum mai este numită Casa Albastră este o bijuterie arhitecturală de care pot spune
că m-am îndrăgostit de la prima vedere. Clădirea are o culoare superbă, de un
albastru ceresc, iar elementele arhitecturale înfrumusețează fațadele clădirii
oferindu-i un aer boem. Clădirea a fost ridicată între anii 1904-1905, păstrând
un stil elegant, totul pare un joc de forme când privești decorațiunile
arhitecturale.
Palatul se află la intersecția a 3 străzi, printre care
și Calea Republicii, zona de interes pentru cei care doresc să savureze o cafea
bună sau care doresc să mănânce la restaurant deoarece aici se regăsesc multe
localuri renumite. Dacă tot ai ajuns până la Palatul Moskovits-Miksa, îți
recomand să arunci o privire către Palatul Apollo și Palatul Stern ce se
află vizavi. Acestea sunt alte două
clădiri cu stil Art Nouveau ce trebuie admirate.
Palatul Stern |
Palatul Apollo |
6. Cetatea Oradea
Curtea interioară a cetății |
Cetatea Oradea
se află în apropierea Promenadei Crișului Repede și are forma unui pentagon.
Există cinci bastioane: Bastionul
Aurit, Bastionul Roșu, Bastionul Crăișorul, Bastionul Bethlen și Bastionul
Ciunt. După zidurile cetății există o curte interioară și cu 10 prăvălii,
150 de case mai mici din piatră și palatul principal. În incinta cetății sunt
restaurante și Muzeul Orașului Oradea.
Programul de
vizitare este de la 07:00 la 22:00 și nu se percepe taxă de
vizitare. În prezent Cetatea Oradea prezintă un centru de interes pentru
evenimente culturale, de la festivaluri medievale până la seri de film desfășurate
în Parcul Cetății.
7. Complexul Baroc
Palatul Baroc |
Complexul Baroc a
fost ridicat în secolul al XVII-lea și au fost construite trei importante
monumente. Primul este Palatul Baroc
cunoscut ca și Palatul Episcopiei
Romano-Catolice, are 100 de camere cu un total de 365 de ferestre (pentru
fiecare zi a anului). Edificiul este un monument valoros și grandios construit în stil baroc de pe teritoriul
României. Al doilea monumente este Basilica
Romano-Catolică fiind cel mai mare edificiu baroc din România și printre
cele mai frumoase bazilici din Europa. Iar ultimul monument este reprezentat de
Șirul Canonicilor un complex
arhitectural format din 10 clădiri, construite în mai multe etape pe parcursul al 100 de ani.
Unde te poți plimba în Oradea?
1. Promenada Crișului Repede
Promenada Crișului Repede |
Promenada Crișului Repede este
o alee pietonală pe marginea râului cu același nume. Este un loc perfect să te
plimbi într-o zi caniculară de vară și să te adăpostești la umbra copacilor din
zonă. Toamna peisajul este pitoresc cu toți copacii îmbrăcați în haine viu
colorate și cu sălciile ce-și întind crengile până în albia râului. Traversând
promenada poți admira în detaliu podurile ce leagă străzile orașului și vei
avea ocazia să vezi Sinagoga Neologă
Sion ce a fost construită de evreii reformați din Oradea în anul 1878.
2. Parcul 1
Decembrie
Parcul 1 Decembrie și Statuia Eroului Necunoscut |
Parcul 1 Decembrie a
fost realizat în anul 1950 cu denumirea de 23 August între anii 1950-1989.
Parcul se află în apropierea Pieței
Unirii și este un loc grozav să te relaxezi admirând fântânile din parc. Tot
aici se află Statuia Eroului Necunoscut dedicat eroilor anonimi care și-au dat viața în
Primul Război Mondial și care au luptat pentru România Mare.
3. Dealul Ciuperca
Selfie cu priveliștea de la Dealul Ciuperca |
Dealul Ciuperca este
locul potrivit pentru a admira Oradea în toată splendoarea sa. De aici poți
admira răsăritul, apusul și cerul înstelat. Priveliștea asupra orașului este
impresionantă și este locul îndrăgit de îndrăgostiții care își doresc ceva mai
romantic. Iar dacă îți este foame, poți lua masa la restaurantul cu același
nume. Mâncarea este foarte bună și poți în continuare să admiri orașul de sus.
4. Băile Felix
Băile Felix se
află la 10 km de Oradea și este un loc mai mult dedicat relaxării în apele
termale, decât plimbării. Unii specialiști spun că izvoarele termale au fost
descoperite între anii 1000-1200. Este cea mai mare stațiune balneară din
România și probabil cea mai populară. Temperatura
apelor termale este de 20-49 ºC și mulți turiști vin aici în
scop medical pentru a trata diferite afecțiuni medicale.
Oradea m-a
surprins la fiecare pas și acum înțeleg de ce este atât de lăudat acest oraș.
Chiar merită toate laudele și merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață. O
să revin cu plăcere în orice zi, dar recunosc că abia aștept să-l vizitez și
într-o zi de vară când toate parcurile sunt pline de flori și ziua este mai
lungă fiind perfect pentru a mă plimba de dimineața până seara.
Distribuie
acest articol pentru a vedea și prietenii tăi cât de frumos poate fi acest oraș
și cine știe, poate organizați un city
break în Oradea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu