Tradiții și obiceiuri de Sânziene


În data de 24 iunie românii poartă cu mândrie cele mai frumoase și speciale ii pe care le-au păstrat cu mare grijă de-a lungul anului. Este o zi de sărbătoare pentru că sunt Sânzienele și ziua universală a iei. Iar în calendarul ortodox această zi este asociată cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.



Mereu mi-am dorit să particip la tradițiile de Sânziene. Credeam că le voi putea vedea într-un sat îndepărtat care mai păstrează aceste datini, dar am rămas plăcut surprinsă să aflu că la Casa Junilor va avea loc un eveniment dedicat acestei sărbători. 



Mi-am îmbrăcat ia, mi-am luat aparatul pentru a imortaliza momentul și zâmbind m-am dus să mă bucur de această sărbătoare. Toți oamenii zâmbeau și se simțea o atmosferă de voie bună. Soarele își făcea loc printre nori să admire iile. Florile de Sânziene miros incredibil de plăcut și sunt ușor de împletit pentru coronițe.



Sărbătoarea Sânzienelor este o tradiție din vechi popor care aduce cu ea legende și obiceiuri. În unele zone ale țării această sărbătoare mai este numită "Cap de vară" sau "Drăgaica".



Dansul Drăgaicei se juca de fete împodobite de cununi. Acest dans era pentru belșug și pentru apărarea gospodăriilor. În tradiția populară se credea că, odată cu drăgaicele, juca și soarele la amiază, ziua fiind mai lungă.



Imaginația populară și-a închipui Sânzienele ca fiind niște fete sau zâne foarte frumoase, care trăiesc în pădure. Sunt închipuirea fericirii pure și jocului românesc.



Se spune că sunt trei elemente strâns legate de această sărbătoare. Un prim element ar fi zânele extrem de bune și harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor. Al doilea element sunt florile galbene cu puteri magice, care înfloresc până pe 24 iunie, după aceea nu mai pot fi găsite. Ultimul element îl reprezintă sărbătoarea în sine, unde fetele împletesc cununi, joacă hore și se bucură de această zi specială de vară.




Iubesc tradițiile românești pentru că sunt pline de voie bună și că îmi încarcă sufletul de bucurie. Îmi doresc ca aceste tradiții să nu moară deoarece fac parte din trecutul nostru ca popor și ne reprezintă. Sărbătorile în stil românesc sunt originale și sunt rădăcinile ce ne leagă de aceste meleaguri.

Pentru a fi la curent cu toate postările poți să mă urmărești pe pagina de Facebook sau pe Instagram


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Serbia, Kladovo

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov