Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus


Când am scris despre Cheile Grădiștei v-am promis un articol despre un loc special încărcat cu povești. Îmi place să cred că sunt o persoană serioasă care își ține cuvântul. Așa că iată-mă scriind impresiile mele despre Căsuța cu imagini (La cabane aux images).


În inima naturii, departe de orice zgomot al orașului, se află o căsuță ce găzduiește o colecție de aparate foto și de poze. Cadrul natural este unul deosebit fiind pe o parte un râu, iar pe partea opusă dealuri înalte pline de brazi.

Când am ajuns în Moieciu de Sus am avut senzația că timpul se oprește în loc. Liniștea domnea peste sat, iar copii erau afară și se jucau cu mingea. Bazele dealurilor sunt împânzite de căsuțe modeste construite în stil tradițional. Însă La cabane aux imagines este o căsuță mai deosebită. Are porțile deschise pentru orice turist curios să-i afle povestea, iar intrarea este liberă.


În grădină sunt așezate poze cu oameni din sat. Cum înaintezi ajungi în dreptul unei intrări către o altă viață. Ai senzația că te întorci în trecut. Sunt numeroase poze cu diverse activități rurale: prășitul, culesul fânului, hore etc. Și multe dintre ele sunt făcute cu aparate pe film. Laurent Jouault a imortalizat toate acestea în fotografiile sale pe care le păstrează în atelierul său și care pot fi cumpărate.


M-a fascinat povestea lui și am rămas impresionată că a dorit să se mute din Franța în favoarea României. În anul 2007 s-a mutat în Moieciu de Sus fiind fermecat de această zonă și a creat un atelier-muzeu. Este căsătorit cu o româncă și are o fetiță.


Povestea lui m-a pus pe gânduri și mi-a reamintit cât de frumoasă e țara noastră. Multă lume pleacă în străinătate, când mulți străini ar da orice să aibă meleagurile noastre. Mi-am reamintit că avem atâtea de arătat și atâtea locuri cu care să ne mândrim încât mă bucur enorm că am dat viață acestui blog de călătorie unde pot să-ți spun impresiile mele.

O idee originală. O poză imprimată pe un plic de ceai 

Aștept păreri despre acest loc, iar pentru a fi la curent cu toate postările accesează pagina de Facebook și de Instagram.

Mulțumesc :)

Comentarii

  1. Da este adevarat .Am fost si eu acolo si este un loc de vis . Te pune pe ganduri si te face sa pretuiesti locurile noastre natale si de neinlocuit . Felicitari .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Mă bucur foarte mult că va plăcut acest loc. Pe mine m-a cucerit cu adevărat.

      Ștergere
  2. Nu știam de această căsuță, deși merg în Moeciu de Sus de ani buni. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o căsuță simplă și poate fi neobservată la prima vedere. Când mai aveți drum prin Moieciu puteți să o vizitați fără nici o reținere.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Serbia, Kladovo

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov