Cadoul perfect


Opera de Stat din Viena

Afară vântul răscolea puternic frunzele ducându-le dintr-o parte-n alta, iar soarele se ascunde în spatele unui nor mare și gri. Pare un nor cam morocănos așa că aleg să-mi iau umbrela. Închid ușa și cu pași grăbiți mă îndrept către mașină. 
Mă gândesc că mai sunt 24 de ore până la ziua soțului meu, iar eu nu am nici un cadou pregătit... Nu mă pot ierta că am lăsat totul pe suta de metri și nici măcar nu știu ce-și dorește. În ultimul timp am fost atât de aglomerată cu munca încât am pierdut noțiunea timpului. Nu i-am mai scris de câteva zile și nici nu l-am sunat de când a plecat. Nici nu e de mirare că a ales să meargă în delegație pentru câteva săptămâni.

În acest timp fără el, am realizat cât de mult îmi lipsește și cât de nerăbdătoare sunt să se întoarcă acasă. 


Toată seara m-am gândit ce să-i cumpăr sau cu ce să-l surprind. Până la urmă am ales să gătesc mâncarea lui preferată și să pregătesc cina. Vreau să avem o seară romantică. Să bem vin roșu, să ascultăm muzică și să ne redescoperim. 

Caut un loc de parcare și cu pași grăbiți intru în mall, când dintr-o dată mă lovesc de o tânără femeie. Îmi cer scuze, iar ea pe un ton politicos îmi spune că nu e nicio problemă. Îmi întinde un pliant cu oferte city break. Îmi spune că par obosită și că mi-ar recomanda o vacanță.
În acel moment îmi vine o idee grozavă. O vacanță romantică este cadoul perfect. Amândoi avem nevoie să ne detașăm de rutină și să petrecem momente împreună, iar pe lângă asta nu am mai fost într-o vacanță de mult timp.

Tânăra doamnă îmi zâmbește și mă invită în sediul agenției pentru a discuta mai multe despre ce înseamnă un city break Christian Tour. Îmi prezintă mai multe destinații ce au un cadru romantic: Instambul, Milano, Barcelona, Paris, însă o întreb dacă au oferte și pentru Viena. Îmi confirmă și îmi prezintă o listă cu hoteluri Chirstian Tour. Aleg un hotel în centrul orașului aproape de Palatul Belvedere.

De mult ne-am propus să vizităm Viena, capitala valsului. Un oraș cu suflet străvechi, ce emană povești prin fiecare clădire, prin fiecare drum pietruit și prin fiecare om ce-i traversează pragul. Viena este un tablou cu arhitecturi bogate în detalii ce răspândesc un șarm de neegalat.

Palatul Belvedere


Cu sufletul împânzit de fericire ies din sediul agenției de turism. În pași de vals mă duc să fac cumpărături pentru cină și mă decid să cumpăr cel mai bun vin roșu pentru a sărbătorii această zi. 

Mai sunt șase ore până va veni Emil. Așa că am timp suficient pentru a pune la punct toate detaliile pentru un sejur perfect. Îmi sun șefa pentru a o anunța din timp că am nevoie de concediu. O sun pe Roxana, secretara soțului meu și îi spun despre cadoul pregătit pentru Emil. Mi-a promis că secretul rămâne între noi și că reprogramează agenda în așa fel încât să fie liber în perioada vacanței.  

Încep să pregătesc bagajul. Aleg un troler de cală și unul de mână. Adaug haine pentru amândoi atât groase, cât și subțiri. Pun spuma de baie pentru că vom avea cadă la hotel, pun și lumânări împreună cu bețișoare parfumate. De asemenea nu-mi pot lăsa acasă lenjeria intimă cu dantelă care face chiar și îngerii să nu mai fie ei însuși. Vreau să avem cea mai romantică experiență și sunt hotărâtă să-l recuceresc.

Am vorbit pentru concediu, am făcut bagajul, iar acum urmează să planific ce vom vizita. Deschid laptopul și caut principalele obiective turistice din Viena. Sunt atât de multe, însă le aleg pe cele care se potrivesc cel mai mult sejurului nostru romantic. Notez într-un carnețel ce vreau să vizităm: Palatul Schonbrunn, Opera de Stat din Viena, Curtea de la Viena și de asemena vreau să mergem să ascultăm live o sonată compusă de Mozart. Trebuie doar să ne luăm bilete pentru una dintre reprezentațiile de la Catedrala Sf. Petru.

Palatul Schonbrunn

Iar pentru ca sejurul să fie mai mult ca perfect mi-am propus să mergem la o plimbare pe malul Dunării. Acesta este locul unde cu siguranță ne vom simții cel mai bine pentru că amândoi adorăm timpul petrecut în aer liber și natura. După aceea am putea merge la un restaurant pentru a gusta preparate și vinuri locale.

Catedrala Sfântul Ștefan

În timp ce pregătesc cina aud cheile în ușă. Mă grăbesc să-l întâmpin. 
Îl iau în brațe și îi simt parfumul pielii. Închid ochii și realizez cât de dor mi-a fost de el.

Cina a fost o idee foarte bună. Am vorbit despre noi și ne-am propus să nu mai lăsăm munca sau alte gânduri să ne răpească timpul liber, iar după ce am terminat de mâncat îi spun că avem și un desert special ce se numește "plăcintă de mere cu răvaș". Începe să mânce cu poftă desertul când deodată dă peste un bilețel și concentrat începe să-l citească, iar după aceea vine lângă mine și mă sărută apăsat pe buze.

Pe bilețel scria: "Ne așteaptă cea mai romantică experiență, un city break în Viena. La mulți ani, dragul meu!"

Sursă foto: Pinterest


Articol scris pentru SuperBlog 2018


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Bălțile Cișmașu

Trei Brazi, Brașov

Biserica Neagră, Brașov