De la bloc, la casă


De când mă știu trăiesc la bloc. Am crescut și am copilărit într-un apartament cu două  camere tipic socialist. Împărțeam camera cu fratele meu, iar adevărul este că ne certam mereu. Chiar dacă aveam paturi suspendate îmi doream să fiu doar eu. Îmi doream camera mea și să am propriul spațiu. Văzând că avem dispute tot mai dese, părinții au făcut un efort uriaș și ne-am mutat într-un apartament cu trei camere. 

Un nou cartier, o nouă școală și noi prieteni...sau nu? Mi-a fost greu să mă adaptez. Îmi amintesc că ne-am mutat vara și că mi-am petrecut vacanța  stând în casă. Încă îmi amintesc cum mă sfătuia mama să ies prin cartier, să merg în parc și să-mi fac prieteni noi, însă sunt o fire timidă, așa că am preferat să-mi petrec vacanța uitându-mă la desene animate și jucându-mă cu păpușile.

Într-un fel regretam că ne-am mutat. Chiar dacă aveam camera mea și nu mă mai certam cu fratele meu,  îmi lipseau vechii mei prieteni.  Îmi amintesc că uneori mă uitam nostalgic pe geam. Mă uitam la blocul din față, gri și cenușiu, care era pătat de atâta vreme. Uneori îl mai spionam pe vecinul care ieșea pe balcon la țigară, mereu la aceleași ore fixe. 

Dimineața îmi plăcea să o urmăresc pe vecina de la apartamentul doi, care-și scotea câinii la plimbare. Avea un bichon și un caniș, pe care îi lăsa să-și facă nevoile în singurul petec de verdeață din fața blocului, ceea ce nu am agreat niciodată. Știu că mulți vecini s-au revoltat pe tema asta, însă nu s-a schimbat nimic. 

În zilele ploioase îmi plăcea să urmăresc miile de ciori care invadau cerul. Era uimitor să văd cerul acoperit dintr-o dată de o pătură neagră de pene.

Mai erau și weekend-uri când ieșeam cu tata cu bicicleta. Ne plimbam prin cartier și îmi plăcea să mă uit la blocuri. Cartierul era la periferia orașului, departe de gălăgie și aglomerația urbană. Erau numeroase blocuri lipsite de culoare și mai erau și blocurile turn care mi se păreau uriașe. Când am crescut mi-am dat seama că nu sunt atât de înalte, pur și simplu este un dublu bloc cu patru etaje . Ba chiar mă pot mândri cu faptul că am urcat pe acoperișul unui dintre ele și am rămas marcată de măreția orașului care se vedea în zare. Puteam să văd Tâmpa, Munții Bucegi și Munții Făgăraș. Vedeam cum mașinile traversează în viteză Strada Hărmanului grăbindu-se nu știu unde. De acolo de sus mă simțeam stăpâna tuturor. Simțeam cum pot cuprinde toată priveliștea într-o singură privire. Chiar și astăzi îmi amintesc acel peisaj ce mi-a marcat existența.

Casa visurilor mele...

Îmi amintesc un moment din viața mea când mi-am dat seama că-mi doresc să stau la casă. Era o zi însorită de mai, când am fost în vizită la niște prieteni de familie, Dan și Mirela. Tocmai se întorseseră din Italia pentru a se muta în noua casă. Când ne-au invitat, era ziua inaugurării și încă îmi amintesc fericirea cu care ne-au întâmpinat în fața casei. Erau tineri, fericiți și împliniți cu noua lor casă. Aveau un loc numai al lor, ce-l numeau acasă. Asta m-a apropiat foarte mult de ei și mi-am imaginat că așa voi fi și eu când voi construi casa visurilor mele.

Aveau o curte micuță, dar aranjată. Gazonul era tăiat, copacii curățați, iar aleea înconjurată de flori. Îmi plăcea arcada acoperită de trandafiri și foișorul din spatele casei. Un foișor simplu, perfect pentru organizarea unei întâlniri cu prietenii. Ne-au făcut turul casei povestindu-ne câteva întâmplări nostime din timpul construcției. 

Livingul era încăpător și luminos, iar bucătăria era aranjată modern asemeni tuturor încăperilor. Scările către etaj erau fabricate din lemn masiv și duceau către un hol lung ce era înconjurat de pereți plini cu poze și tablouri.  Îmi plăcea că fiecare dormitor avea ieșire către un balcon de unde puteai admira pădurea ce se vedea în zare. Se auzea și susurul râului care trecea prin spatele casei, iar în depărtarea se vedea Vârful Piatra Craiului.

După ce ne-au făcut turul casei am realizat că vreau să-mi fac propriul proiect de casă. Așa că mi-am propus să fac tot posibilul ca atunci când „voi fi mare să mă mut la casă, unde o să am propria curte.


Nu pot să nu-mi amintesc de Kissa, pisica lor și de Sasha, cățelușă minune. De ce cățelușa minune? Pentru că era o bilă de energie. Niciodată nu obosea și era în stare să se joace zi și noapte. Asta e un motiv în plus pentru care-mi doream să mă mut la casă. Iubesc animalele, iar cum l-a bloc nu am putut avea o pisică sau în câine, mi-am propus ca la casa mea să am animale de companie.

Astfel am crescut și m-am maturizat creând în mintea mea, casa visurilor mele. Chiar dacă toată copilăria mi-am petrecut-o la bloc, îmi doresc să trăiesc la casă. Visez la o casă înconjurată de verdeață, departe de oraș,  poate într-un sat sau într-un cartier de case. Mi-ar plăcea ca în fiecare dimineață să-mi savurez cafeaua în foișor, bucurându-mă de liniște.

Știu că proiectarea și ridicarea unei clădiri nu sunt treburi ușoare, ba din contra necesită multă informare și abilități arhitecturale. De aceea știu că trebuie să apelez la un birou de arhitectură pentru a-mi transforma visul în realitate. Construcția are nevoie de aprobări juridice de aceea neapărat trebuie apelat la un arhitect.


Acasă, e diferit de casă?

Casa se asociază cu un sentiment interior puternic, ca dorința de a trăi protejat de pericolele din lumea exterioară și de a fi în siguranță. Încă din copilărie învățam să desenăm o casă pe care o reprezentăm cât mai simplu, din figuri geometrice. Un pătrat sau un dreptunghi pentru corpul casei, ușa și ferestrele reprezentate prin dreptunghi mai mici, iar acoperișul îl desenam în formă de triunghi.

Desen realizat de mine

În timp desenarea unei case a devenit tot mai complicat, cuprinzând diferite detalii precum: hornul pe care iese fumul din șemineu, grădina din jurul casei, drumul care duce la ușa principală și nelipsitul soare din colțul paginii. Dintr-o casă simplă s-a transformat într-un peisaj.

Desenul rămâne tipărit în mintea și sufletul nostru, devenind un vis, apoi o dorință arzătoare și după multă muncă, devine o realizare. Casa este o construcție ce poate avea diferite forme, culori și suprafețe. Împreună cu arhitectul, putem crea fix ceea ce ne dorim. Putem construi o casă simplă, complexă, cu etaj sau fără etaj. O casă înconjurată de natură, cum ar fi la marginea unei păduri sau o casă în mijlocul orașului. Poate fi o construcție nouă sau poate fi o casă vechie ce are o poveste, și-ți dorești să o reabilitezi.

Arhitectura este știința ce se îmbină perfect cu arta de a proiecta o casă și de a construi clădiri. Arhitectura este o gândire liberă fără granițe, care are la bază matematica exactă.

Dacă casele diferă în funcție de preferințe, acasă înseamnă pentru toată lumea același lucru. Cu toții ne spunem în gând sau cu voce tare „Nicăieri nu e mai bine ca acasă!”. Chiar dacă am fost într-o vacanță de vis, nimic nu se compară cu sentimentul de a fi înapoi acasă. Pentru mine înseamnă dragoste, familie și căldură. Înseamnă mirosul mâncării gătite, patul dezordonat în zilele fără chef și locul cel mai cunoscut de pe Pământ. 

Acasă înseamnă locul unde pot fi eu însumi. Înseamnă libertatea de a dansa nebunește și libertatea de a plânge în perioadele mai grele. Acasă este un sentiment de iubire pură. Poți cumpăra o casă, două sau mii de case, dar nu poți cumpăra acasă. Acest sentiment se crează cu propriul sufletul.

Articol scris pentru SuperBlog 2018
Proba 5. Punctul în care arta intersectează ingineria
Sponsorul probei: AIA Proiect- Birou de proiectare


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Bălțile Cișmașu

Biserica Neagră, Brașov