Gala Spring SuperBlog 2018


Acum pot răsufla ușurată și pot lăsa emoțiile să treacă. Weekend-ul trecut a fost unul de pomină pe care o să-l țin minte multă vreme de acum încolo. Nu pentru că a fost prima gală la care particip ca blogger, ci pentru că am întâlnit oameni minunați de la care am învățat o groază de lucruri.



Încă îmi amintesc când am citit articolul Oanei Grozavu care povestea despre această competiție. Când m-am înscris era a 7-a probă, însă am zis să încerc și să văd cum e, chiar dacă nu voi îndeplini toate probele. Adevărul e că a fost puțin solicitant să scriu de 3 ori pe săptămână pe diferite teme, dar mi-a plăcut și mă simțeam entuziasmată de fiecare dată când apărea o nouă probă.

Chiar dacă nu m-am aflat pe lista finaliștilor mi-am dorit să merg la gală. Pur și simplu doream să cunosc bloggeri și în mediul offline.


Astfel primul weekend din mai se anunța unul plin de evenimente. Am fost cazați la Hotel Aurora din Mamaia, sponsor al concursului Spring SuperBlog2018. Am fost întâmpinați cu căldură și ospitalitate. 




Vineri seara a fost dedicată degustărilor de vinuri alături de Ionuț Făcăleț, printre singurii sommelieri români cu certificat internațional. A fost prima degustare de vinuri la care am participat și am aflat atâtea informații încât nu știam dacă mă ia de cap de la vin sau de la cunoștințele acumulate. Am degustat vinuri albe, roze și vin roșu, iar seara s-a terminat cu degustarea unei șampanii. Au fost și concursuri și am fost norocoasă să câștig o sticlă de șampanie și o sticlă de vin alb.



A doua zi în parcarea hotelului ne aștepta un autocar descoperit pentru că urma să ne plimbăm prin centrul istoric al Constanței. Diana Slav, un ghid pe care l-am luat ca exemplu, ne-a prezentat orașul Constanța așa cum nu l-am văzut niciodată: plin de istorie și împânzit cu clădiri ce poartă o arhitectură deosebită. 



A fost un tur grozav și relaxant. Am să fac un articol special pe această temă. Pentru că vreau să vă povestesc pe larg acest traseu.


Sâmbătă seara a avut loc, așteptata și emoționanta, Gala Spring SuperBlog 2018. Atât partenerii, sponsorii, cât și bloggerii au ținut câte un speech. Astfel ne-am apropiat mai mult și ne-am detașat cu totul de mediul online. Pur și simplu trăiam momentul.


Mă bucur foarte mult că am luat parte la această experiență. Am avut atâtea de învățat, dar cel mai mult mă bucur că am cunoscut oameni deschiși, plini de viață și prietenoși. 



Pentru mine Spring SuperBlog, nu a fost neapărat o competiție, a fost șansa să leg prietenii și să mă descopăr pe mine însămi. 


Comentarii

  1. De acum vei deveni dependenta de aceasta competite. dar vei avea numai de castigat. sa iti fie de folos sejurul si tot ce ai experimentat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Mă gândeam eu că va crea dependență.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cetatea Feldioara

Ruginești, Vrancea

Căsuța cu imagini, Moieciu de Sus

Centrul Ecvestru Husar, Slănic Prahova

Top 15 filme despre călătorit

Despre mine

Castelul Bethlen, Criș

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

Bălțile Cișmașu

Biserica Neagră, Brașov